MC Donald’s Piata Romana, punct de intalnire pentru majoritatea bucurestenilor, atrage ca un magnet, neincetat, de luni pana duminica, pe calduri toride sau geruri naprasnice. M-am oprit in mijlocul agitatiei. Stau in fata unei florarii rudimentare si privesc florile aproape vestejite. Pacat de ele! Singurii, o mana pe bujori roz, iti imprumuta din prospetimea lor. A venit vara. O vara timpurie care a adus cu ea tantari uriasi, nori de praf si noxe, nervi dilatati la maxim…incendii si constructii noi. Cam asa merge treaba. Esti in proprietatea unei case ce se afla in patrimoniul national, te intereseaza doar terenul ultracentral pe care sa ridici o cladire moderna de birouri sau de locuinte de lux, o lasi sa se degradeze si, atunci cand procesul este prea indelungat, se aranjeaza cu un incediu provocat de un scurtcircuit sau izbucnit din cauza oamenilor strazii care si-au gasit adapost in propria ta casa. Suntem martorii unor astfel de evenimente an de an. Nu exista o lege care sa protejeze cladirile istorice asa ca tot ce ne ramane de facut este sa le admiram cat inca mai exista.
Intrand pe Str. Take Ionescu zgomotul marelui bulevard se pierde incetul cu incetul. Pe stanga, lipita de blocul ce margineste bulevardul, casa omului de stat si diplomatului Take Ionescu ramane martora evenimentelor trecute, dar si ale celor ce vor urma. Cumparata la licitatie publica in anul 1897, Take apeleaza la arhitectul elvetian Louis Blanc pentru adaugarea unei constructii noi, dar si pentru restaurarea fatadei dinspre strada a vechii cladiri. Lipsita de lumina naturala in urma construirii blocului Leonida, Adina Woroniecki, vaduva lui Take Ionescu, vinde casa Ministerului de Justitie. Incepand cu anul vanzarii, 1935, pana in prezent, fosta resedinta a gazduit Consiliul Legislativ (pana in anul 1950) si Institutului de Etnografie si Folclor „Constantin Brailoiu“ (prezent). Si astazi casa se remarca prin abundenta decorativa a peretelui stradal, in opozitie cu celelate ziduri care sunt lipsite de elemente decorative. Nici interioarele nu erau luxoase. Incaperile casei aveau la parter lambriuri de lemn si mobilier incastrat, o scara din lemn in spirala ce urca la etaj unde era salonul, camera de muzica, un alt birou, dormitoarele, sera. Take primea audiente in salonul de la parter. Aici peretii erau acoperiti de o biblioteca fara geamuri unde, pe langa cartile legate in piele rosie, se afla portretul primei sale sotii, Elisabeth (Bessie) Richards. Privind-o, nu poti sa nu te gandesti la Take prin prisma colegului sau de breasla, Ion G. Duca:”era mai presus de toate un fermecator, dar farmecul lui nu izvora atat din inteligenta, cat din sufletul sau. Totul il interesa si totul il pasiona. Conversatia era de asemenea plina de colorit, amintiri, anecdote, descrieri de-o minunata putere evocatoare”.
Lipita de fosta casa a lui Take Ionescu se afla Casa Constantin Xeni, secretarul acestuia. Astazi casa gazduieste sediul ACR (Automobil Clubul Roman).
Mergand spre Piata Lahovary, la nr 9 se afla Casa Assan sau Casa Oamenilor de Stiinta. Construita in anul 1906, casa a fost locuita de fratii Gheorghe si Vasile Assan, proprietarii morii cu aburi intemeiate de tatal lor care a monopolizat o vreme productia de faina a tarii. Brazil G. Assan a fost primul roman care a efectuat o calatorie in jurul lumii si cel care a avut automobilul cu nr 1 din Bucuresti. Ridicata dupa planurile arhitectului Ion D. Berindei, Casa Assan este o bijuterie a stilului neoclasic francez. Frumusetea si eleganta nu i-au fost stirbite de trecerea timpului, ba din contra. Astazi, casa are un farmec deosebit. Iubitorii de frumos o cauta cu ardoare, iar ea, ca o adevarata curtezana, isi deschide usile spre a se lasa admirata. Salonul Oglinzilor si Candelabrelor, Sala de Sah, Sala Zodiac, Sala de Consiliu ori Sala Edison te imbie cu racoarea lor. Interioarele elegante, vitraliile fermecatoare, fotoliile capitonate in matase sau tapisate in piele de Cordoba, peretii lambrisati pana in tavan te transpun intr-o lume pe cat de veche pe atat de noua pentru noi, cei ce traim zilnic inconjurati de modernul parca din ce in ce mai sufocant. In spate, scara monumentala din piatra este impresionanta prin grandoarea ei. Coborandu-i treptele ajungi intr-o gradina amenajata unde poti servi un pranz incununat de atmosfera pariziana.
Lasand in urma frumosul edificiu, am intrat pe Str. Dionisie Lupu. Aici, la nr 80, pe jumatate acoperita de coroana unui arbore batran, se afla casa in care a locuit Ghe. Titeica, matematicianul si pedagogul roman care prin munca lui continua a reusit sa ridice nivelul invatamantului matematic din tara noastra.
Mergand inainte, am intrat pe Str. Pitar Mos unde, pe partea stanga, intr-o gradinita cu flori, la umbra copacilor, se inalta Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ – Pitar Mos. Construita in anul 1795, biserica se bucura de ziduri groase de aproape un metru ce au favorizat existenta sa de-a lungul veacurilor. Pisania din anul 1898 marturiseste urmatoarele: „Aceasta sfanta biserica s-a cladit in anul 1795, sub domnia lui Alexandru Moruzi Constantin Voevod, si s-a refacut in anul 1898, sub domnia M.S. regelui Carol I, in timpul arhipastoririi P.S. Iosif Gheorghian, fiind ca presedinte de ministri Dl. D.A. Sturza si primar al capitalei Dl. C.F. Robescu. Refacerea acestui sfânt lacas s-a executat dupa neobosita staruinta a D-lor epitropi Alexandru Antimescu, preotul Bocancea Alexandru si Ion St. Brateanu, dupa planul si conducerea D-lui architect Stefan Ciocirlan, de catre D-l Gheorghe Stefanescu ca antreprenor. Pictura s-a executat de D-l Fritz Elsner, pictor.” Din pacate pe poarta bisericii atarna un lant, iar pe gard un afis anunta consolidarea ei. Poate ca data viitoare voi avea ceva mai mult noroc si voi putea sa admir singura fresca originala a carei pictor a ramas necunoscut pana in zilele noastre.
La intersectia strazilor Pitar Mos cu Arthur Verona se afla o alta casa de o reala importanta pentru noi: casa arhitectului Ion Mincu. Construita inainte de anul 1890, este unul din primele exemple de arhitectura neoromaneasca, de unde si valoarea inestimabila a acestui edificiu. Astazi, dupa o restaurare completa, casa apartine Ordinului Arhitectilor din Romania. Si aici, poarta era inchisa. Stiam ca se poate vizita, insa nicaieri nu am gasit vreo informatie oficiala privind orarul.
Intorcandu-ma pe str Dionisie Lupu am punctat o raritate a stilului romantic din Bucuresti. Cu o gradina ce si-a pierdut din fastul de altadata, casa Librecht-Filipescu ramane in continuare o dovada a unui stil somptuos ce atrage atentia de la distanta. Construita in jurul anului 1860, casa a apartinut bancherului Cezar Librecht, director pe atunci al Postelor si omul de incredere al domnitorului Al.I. Cuza. Acuzat de coruptie pentru ca si-a insusit bani publici, Librecht a parasit Principatele Unite in anul 1866. Imediat dupa plecarea lui, casa a fost ocupata de amanta domnitorului, Maria Obrenovici. Dupa un timp insa a fost scoasa la licitatie si cumparata de de maresalul Palatului Regal, Gheorghe C. Filipescu. Astazi poarta numele de Casa Universitarilor si gazduieste saptamanal evenimente culturale, reuniuni stiintifice, conferinte de presa.
Dupa scurta incursiune in timp am intrat la Gradina Verona unde mi-am incantat simturile cu aroma deosebita a unei limonade cu menta intr-un cadru idilic, departe de zgomotul orasului si de arsita acestei veri mult prea timpurii.
Copywright: Travel Tailor
Preluarea textelor de pe blog este permisa cu citarea sursei si cu link catre articol.
