Top 9 obiective turistice Genova, Italia

Home // Blog // Top 9 obiective turistice Genova, Italia
Top 9 obiective turistice Genova, Italia

Obiective turistice Genova. Genova este o destinatie de travel foarte apreciata de catre turistii care ajung aici dar care este mult mai putin cautata decat binecunoscutele orase italiene precum Roma, Florenta, Milano, Venetia sau Pisa, destinatii pline de turisti, Incercam astazi sa punem si Genova pe lista voastra de vacanta…

Genova este un oras port situat in nordul peninsulei, in regiunea Liguria si este al saselea oras ca marime din Italia; in ceea ce priveste obiectivele turistice, daca ne-ati cere numai un sigur motiv sa vizitati Genova, noi va spunem ca orasul impresioneaza prin impresionantele sale palate. Palatele genoveze au facut ca acestei destinatii sa i se atribuie denumirea „La Superba” – aici palatele sunt mai spectaculoase decat in orice alt loc din Italia. Pe langa a fi superb, Genova este supranumit si „orasul vertical” – veti ramane surprinsi cum strazile devin abrupte odata ce parasiti portul si va continuati periplul pana la poalele Muntilor Apenini.

Veti fi atrasi de toate misterele ce invaluie orasul, de autenticitatea sa, cultura si istoria sa precum si de gastronomia distincta. Dar mai bine haideti sa descoperim impreuna cele mai importante atractii din Genova, intr-un „Top 7 obiective turistice Genova”.

 

1. Piazza De Ferrari  

Piazza De Ferrari

Inima Genovei este nimeni alta decat  Piazza De Ferrari, cu frumoasa sa fantana arteziana situata chiar in mijloc si inconjurata de cele mai impresionante cladiri din Genova. Aici veti gasi cea mai mare concentratie de locuitori si turisti pe metrul patrat si tot de aici va puteti incepe periplul prin centrul vechi al Genovei. Puteti alege strada principala a orasului – Via XX Settembre sau va puteti abate pe strazile adiacente, pentru a putea admira remarcabilele fatade arhitecturale apartinand stilului Art Nouveau. Astfel, puteti admira Bursa – o impresionanta cladire construita in stil neo-baroc din secolul al XIX-lea dar si Accademia Ligustica di Belle Arti ce adaposteste cele ami impresionante sculpturi din Genoa dar si din intreaga regiune a Liguriei. La intersectia cu Via Roma gasiti Teatrul Carlo Felice, construit in anul 1828 si reconstruit dupa al doilea razboi mondial – este unul dintre cele mai frumoase si mari teatre din Italia, cu o acustica impecabila, acolo unde astazi puteti asista la diferite spectacole de jazz sau opera.

City Break Genova?

2. Porta Soprana si Casa di Colombo  

Obiective turistice Genova - Porta Soprana si Casa di Colombo

Pasind pe Via Dante si facand un ocol spre Piazza Dante, veti putea vedea cele doua turnuri bine conservate ale Portii Soprana si binecunoscutele ziduri ale orasului care de-a lungul anilor au separat orasul Genova in doua. Poarta Soprana este o poarta fortificata, aprtinand vechiului oras medieval, ce a fost construita in anul 1155. Tot aici puteti vedea si casa in care s-a nascut si si-a petrecut copilaria Christopher Columb – frumoasa casa de piatra, situata chiar langa Manastirea Sant Andrea.  Muzeul este unul simplist insa noi va recomandam sa ajungeti aici pentru a putea vedea o mica parte de istorie si arhitectura medievala. Locul este cu adevarat deosebit!

 

3. Catedrala San Lorenzo  

Obiective turistice Genova - Catedrala San Lorenzo

Catedrala San Lorenzo este situata pe stada ce ii poarta numele, la nord-vest de port. Aceasta a fost construita initial ca o basilica romana in anul 1100, modificata apoi in stil gotic in anul 1307 si  desavarsita cu o cupola renascentista in anul 1557: trei stiluri diferite cuprinse intr-un singur obiectiv turistic. In interiorul Catedralei San Lorenzo aveti ocazia sa asistati la o lectie de istorie arhitecturala; astfel, Cappella San Giovanni Battista este cel mai vechi exemplu de arhitectura renascentista din Genova, construita pentru a adaposti ceea ce cruciatii intorsi din Tara Sfanta au pretins ca ar fi ramasitele Sfantului Ioan Botezatorul. Tot aici puteti vedea tava pe care a fost prezentat capul Sfantului Ioan Botezatorul si un pocal verde gasit in Cezareea ce a fost considerat Sf. Graal si care au inspirat generatii intregi de cautatori de relicve ale istoriei dar si autori de best-selleruri si scenaristi si regizori de film – toate le puteti admira in Tesoro della Cattedrale

Catedrala San Lorenzo este deschisa de Luni pana Sambata intre orele 9:00 – 12:00 si 15:00 – 18:00; intrarea este libera insa Trezoreria aflata in imediata apropiere o puteti vizita numai in prezenta uni ghid – pretul unui bilet de intrare este de 5.50 euro pentru adulti, 4.50 euro, elevi si pensionari si puteti beneficia si de biletul „family” de 11 euro pentru 2 adulti + 2 copii.

City Break Genova?

4. Santa Maria di Castello  

Obiective turistice Genova - Santa Maria di Castello

Santa Maria di Castello este unul dintre cele mai vechi edificii din Genova situat pe cea mai inalta colina a orasului de unde puteti beneficia de vederi impresionante asupra orasului. In secolele XII – XVI a fost construit aici un complex de biserici si manastiri. Cea mai importanta dintre acestea, pe care si voi o puteti vizita, este Biserica Santa Maria ce dateaza din secolul al XII-lea, original construita in stil roman dar care nu si-a pastrat arhitectura romana, fiind renovata de-a lungul secolelor si suferind diferite modificari.

Biserica Santa Maria este doar una dintre cladirile complexului; tot aici puteti vizita si manastirea, ce are trei etaje, dar si un muzeu unde puteti admira opere de arta ale artistilor italieni, precum Francesco Maria Schiaffino, Lorenzo Fasolo, Alessandro Gherardini si Giuseppe Palmieri, artisti consacrati in Italia ale caror opere de arta au fost comandate de cele mai importante familii de nobili din Genova. Arhitectura acestor situri este impresionanta, frescele romane, plafoanele frumos decorate precum si impresionantele privelisti catre mare sau asupra orasului Genova fac din acest loc unul cu totul special.

Intrarea in complexul Bazilicii Santa Maria di Castello este gratuita, complexul fiind deschis zilnic intre orele 9:30 – 13:00 si 15:30 – 18:30. In apropierea bisericii puteti observa un turn inalt, construit de familia Embriaci in secolul al XII-lea, care nu face parte din complex, insa reprezinta un punct important de reper pentru a putea gasi mai usor complexul.

 

5. Palazzo Reale – Palatul Regal   

Obiective turistice Genova - Palazzo Reale

Cea mai mare densitate de palate o veti gasi pe Via Balbio strada ce dateaza din secolul al XVII – lea si care ofera trecatorilor posibilitatea de a admira unele dintre cele mai impresionante palate din Italia: la nr. 4 se afla Palazzo Balbi Senarega iar la nr. 5 este Palazzo dell’Università care este renumit pentru ca are cea mai frumoasa curte si gradina din Genova. Daca aveti timp sa vizitati un singur palat, noi va recomandam Palazzo Reale noi va recomandam sa-i acordati mai mult timp, merita vizitat atat pentru scarile si balcoanele sale impunatoare, interioarele somptuos decorate precum si pentru colectiile de arta pe care le gazduieste, multe dintre lucrari fiind semnate de Van Dyck; in plus, daca urcati pe terasa gradinii, beneficiati de minunate privelisti la port si la Piazza Statuto.   

Obiective turistice Genova - Palazzo Reale.

Palazzo Reale este fosta resedinta a nobililor genovezi si un minunat Muzeu National, situat chiar in inima Via Balbi  si a fost construit in secolul al XVII-lea de familia Balbi, respectand schitele arhitectului Pier Francesco Cantone. In anul 1677 a fost mostenit de Eugenio Durazzo cel care l-a  transformat intr-o cladire impresionanta cu o arhitectura definita de stilul baroc dar care insa amintea de un palat roman. In anul 1824 Palazzo Reale intra in  posesia Casei Regale Savoy si devene resedinta casei regale – de aici si numele Palazzo Reale sau Palatul Regal.

Astazi Palazzo Reale se afla in proprietatea statului si gazduieste Departamentul de Patrimoniu Artistic, Istoric si Arheologic din Liguria dar si Muzeul „Galleria di Palazzo Reale„. Muzeul cuprinde o serie de camere elegante, decorate si mobilate in secolul al XVIII-lea de famila Durazzo si in secolul al XIX-lea de familia Savoy. Tot din secolul al XVIII-lea mai puteti vedea Galleria degli Specchi – Sala Oglinzilor, Sala di Valerio Castello – denumita dupa artistul care a pictat frescele camerei si Galleria della Cappella (Galeria Capelei), iar din timpul Casei Regale Savoy, puteti admira Sala del Trono, Sala delle Udieze si Salone da Ballo. Nu pierdeti din vedere doua picturi ce dateaza din secolul al XVII-lea: „Portretul unei doamne” si „Crucifixul„, ambele realizate de pictorul flamand Van Dyck.

Tot aici, veti vedea terasele palatului, gradina impresionanta care va ofera prilejul de a admira diverse specii de plante exotice, dar si frumoasele mozaicuri din pietris de risseu din curtea interioara, asa cum numai in regiunea Liguria puteti intalni (risseul este un stil de pavaj, frecvent intalnit in pietele si curtile bisericilor din Liguria).

Daca va doriti sa vizitati Palazzo Reale, pretul unui bilet este de 4 euro/persoana pentru adulti iar biletul redus pentru copii/studenti si pensionari este de 2 euro/persoana. Palatul poate fi vizitat de Marti pana Sambata intre orele 9:00 – 19:00 iar Duminica intre orele 13:30 – 19:00.

City Break Genova?

6. Portul Genova  

Obiective turistice Genova - Portul

Portul din Genova se intinde pe nu mai putin de 22 de kilometri, gazduind atat vase de croaziere cat si vase de transport, fiind unul dintre cele mai mari porturi de la Marea Mediterana. Pe masura ce traficul naval din Porto Vecchio (Portul Vechi) a crescut, o serie de noi facilitati au fost create, printre care si o statie maritima pentru a facilita comertul maritim si pentru a putea primi pasagerii croazierelor. Tot in port puteti vizita si Muzeul Maritim si Aquariumul.

Merita sa faceti o oprire in portul din Genova, atat pentru a vedea navele mari dar si cochetul Porticciolo Duca degli Abruzzi, folosit pentru iahturi si barci. Desigur, odata ajunsi in port, aveti ocazia sa urcati pe unul din numeroasele vase de croziera de aici – clipe de relaxare in bataia brizei Marii Mediterane.

 

 7. Acvariul   

Obiective turistice Genoa - Aquarium

Acvariul din Genova este cel mai mare acvariu din Italia si al doilea ca marime din Europa. Este situat in zona vechiului port din Genova – Porto Vecchio, intinzandu-se pe o suprafata de 3100 metri patrati, fiind amenajat pe mai multe etaje. Acvariul din Genova primeste vizita a 1,2 milioane de turisti anual si face parte din Asociatia Europeana a gradinilor zoologice si a acvariilor – EAZA. Construit in anul 1992 pentru Genoa Expo ’92 pentru a sarbatori cea de-a 500 aniversarea de la descoperirea noii lumi de catre Cristofor Columb, cladirea a fost proiectata de arhitectul genovez Renzo Piano si pare la prima vedere o nava gata sa iasa in largComplexul a fost extins prin adaugarea unui Acvariu de 100 de metri patrati ce este conectat de cladirea principala printr-o pasarela.

Obiective turistice Genova - Aquarium

In total, Acavariul din Genova are un spatiu expozitional de 10.000 de metri patrati si nu mai putin de 70 de bazine dedicate lumii acvatice ce cuprind peste 6.000.000 de litri de apa.

Conceptul original al proiectului prezinta Marea Ligurica, Atlanticul de Nord si recifele din Caraibe, din doua perspective: intalnirealumii vechi” cu „lumea noua” din anul 1492 si pana in prezent si  constientizarea ecologica din 1992 pana in prezent.

Acvariul este o oportunitate unica pentru a admira de aproape animalele ascunse in abis, pentru a asist la spectacole cu delfini dar si pentru a atinge efectiv specii de mamifere marine fascinante: de doua ori pe zi este posibil sa asistati la hranirea delfinilor cu un trainer la dispozitie ce va ofera informatii si va povesteste curiozitati despre aceste mamifere.

Pretul unui bilet de intrare la Acvariul din Genova este de aproximativ 25 de euro/persoana, copii, studentii si pensionarii beneficiind de reduceri. Copiii cu varsta cuprinsa pana la 3 ani au intrare libera.

Acvariul din Genova este deschis zilnic intre orele 9:00-20:00, ultima intrare fiind la ora 20:00.

 

City Break Genova?

 

8. Cimitero di Staglieno  

Obiective turistice Genova - Cimiterio di Staglieno

Poate vi se pare straniu ca va recomandam sa vizitati un cimitir pe un blog de travel, insa nu vorbim despre orice fel de cimitir: este vorba despre Cimiterio di Staglieno, unul dintre cele mai faimoase cimitire din Italia, devenit un must see pentru iubitorii de sculptura si arhitectura Art Nouveau. Designul cimitirului dateaza din anul 1844, atunci cand a fost interzisa in Italia inmormantarea in biserici si orase, insa amenajarea efectiva a inceput in anul 1844, fiind deschis pe 2 ianuarie 1851. De-a lungul timpului au existat mai multe extinderi ale cimitirului, ajungandu-se in prezent ca acesta sa aiba sectiunea engleza, protestanta si cea evreica.

Chiar in centrul cimitirului Stoglieno puteti admira „Statuia credintei„, sculptata de Santo Varni, precum si o copie a Pantheonului din Roma. La vremea respectiva s-a dezvoltat o traditie in sculptura funerara care a atras numerosi artisti dornici de a-si prezenta lucrarile de un realism izbitor.

 

9. Porto Fino  

Obiective turistice Genova - Porto Fino

Nu puteti sa ajungeti in Genova fara sa fi vazut Porto Fino – se afla la doar 32 de kilometri de Genova si nu este altceva decat un mic sat pescaresc ce a devenit cel mai fotografiat loc din Italia. Poate nu va este straina imaginea in care se prezinta cercul de cladiri colorate situate in jurul unui port cu iahturi elegante. Este locul preferat de celebritati sau al celor cu „dare de mana” cum se spune. Insa noi va spunem ca merita sa faceti o scurta plimbare din Genova, atat cu masina de-a lungul coastei cat si cu feribotul, chiar daca probabil veti ramane surprinsi de preturile scandaloase practicate la cafenelele de pe malul Mediteranei. Totusi, privelistile si ceea ce veti vedea aici merita toti banii. Puteti vizita Castello Brown ce dateaza din secolul al XVI-lea, Biserica St Martin din secolul al XII-lea dar si Statuia lui Hristos – ce a fost plasata sub apa pe 29 august 1954, la o adancime de 17 metri, in memoria lui Dario Gonzatti – primul italian care a folosit scuba, pentru a proteja pescarii si scafandrii.

City Break Genova?

In loc de final…

Si, cum sunteti in Italia, nu mai incape indoiala ca veti fi tentati sa incercati specialitatile bucatariei italiene. In Genova veti remarca o abundenta de restaurante mari, unde pe langa binecunoscutele paste si pizza, puteti incerca si cateva preparate pe baza de pesto – aceasta zona se spune ca ar fi locul de nastere al deliciosului sos. Il pueti incerca pe Via David Chiossone la Trattoria San Carlo sau, daca sunteti in cautarea unui vibe care sa imbine stilul vechi cu un design modern, puteti gasi o masa la  Caffe Meridiana de pe Piazza della Meridiana, unde puteti degusta fructe de mare excelente intr-un decor care va aminteste inca o data ca va aflati pe malul Marii Mediterane.

Noi speram ca v-am inspirat pentru alegerea urmatoarei destinatii de city break, nicaieri altundeva decat in Genova…:-)

Pana data viitoare, zbor lin oriunde va poarta gandul sau liniile aeriene!

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

Call Now Button