Pentru aceia dintre voi care traiesc nostalgia zilelor toride de vara va recomandam 7 destinatii exotice ideale pentru o vacanta de neuitat.
Pornim?
1. Maldive
Maldive este una dintre cele mai cautate destinatii exotice in timpul iernii. Pentru cei care nu stiu, Maldive are un climat tropical cu doua perioade musonice aferente celor doi musoni care strabat arhipelagul – un muson dinspre Sud-Vest, din Mai pana in Octombrie, care aduce mai multa ploaie si vant in lunile Iunie si Iulie, si altul dinspre Nord-Est din Noiembrie pana in Aprilie, care aduce o clima mai uscata.
Maldive este tara cu cea mai mica inaltime a reliefului de pe intregul mapamond – cel mai mare “varf” urca pana la…2 metri si cativa centimetri, iar cele mai multe dintre insule nu au o inaltime mai mare de 1,5 m deasupra apei. Cu un astfel de relief, nu e de mirare ca din avion, la aterizare, veti avea impresia ca insulele se scufunda sau ca sunt niste…discuri de pamant care plutesc pe apa!
Maldive – destinatia exotica pentru pasionatii de scufundari
Maldive este destinatia exotica ideala pentru cei pasionati de scufundari – in special in sezonul uscat, care se termina in Aprilie, cand acestia vor avea parte de o experienta de neuitat in cel mai pur inteles al expresiei. Diversitatea faunei si florei subacvatice, claritatea apei, frumusetea recifelor de corali, toate fac Maldivele o destinatie incredibila pentru fanii snorkelingului, pasionatii de scuba-diving si pentru impatimitii fotografiilor sub apa.
Maldive – pentru pasionatii de gastronomie asiatica insulara & cocktailuri
Maldive este locatia perfecta pentru cei care isi doresc sa se relaxeze cu un cocktail fin in mana, preparat de un bartender la unul dintre restaurantele de pe plaja. Relaxare, soare, plaja, cocktailuri – ce altceva va mai trebuie pentru a va simti intr-un adevarat paradis?
Maldive – pentru cuplurile de indragostiti
Unii ne-ar critica pentru aceasta departajare, dar stim noi ce stim… Asadar, atunci cand alegeti sa mergeti in Maldive pentru a va simtit singuri si nebunatici pe atolurile de aici, cea mai recomandata insula este Veligandu. Aceasta ofera indragostitilor o locatie retrasa, unde te poti plimba pe bancurile de nisip fin si inota in apa limpede.
Fie ca vreti sa faceti scufundari, plaja, sa serviti masa sau sa va relaxati la bar cu un cocktail in mana, Maldive ramane una dintre destinatiile exotice ideale pentru vacanta de iarna.
Va doriti o vacanta in Maldive? Daca DA, stiti unde ne gasiti…de rezervare ne ocupam noi, voua nu va ramane decat sa va simtiti ca intr-un adevarat paradis tropical.
2. Bali
Ce puteti gasi in Bali? O destinatie turistica de exceptie, ce va ofera atat plaje si resorturi de 5* (cele mai cautate), unde vi se aduce totul pe tava, la propriu si la figurat, aventuri si relaxare in plina jungla dar si o bogatie culturala imposibil de explorat in intregimea ei intr-o singura vacanta.
Bali o destinatie exotica pentru plaja si relaxare
Plajele din Bali sunt unele dintre cele mai atragatoare din tot arhipelagul iar insula a fost numita “Insula Zeilor”. Bali este renumita si pentru destinatiile ei balneoclimaterice iar SPA-urile sunt vestite pentru tehnicile de masaj balinez, anti-stress, ce combina tehnici indiene si chinezesti.
Bali pentru aventura – jungla, safari si sporturi de apa
Excursiile in jungla si safari-urile au devenit unele dintre cele mai evocate motive de catre cei care isi doresc o vacanta in Bali. Si, la drept vorbind, plaja poti sa faci si la Mamaia, fara sa te deplasezi atatea mii de kilometri. Dar sa combini zilele de plaja cu un safari, ei bine, asta nu poti face nici la greci si nici la bulgari (sa ne scuze cei pentru care Grecia si Bulgaria reprezinta un “must” in fiecare vara).
Bali pentru cultura si natura – templele, muntii si padurile
Bali este “Tara Zeilor”, asa cum spuneam; principalul motiv pentru care i se spune asa il constituie cele 1000 de temple. Bali, desi o insula relativ mica (140 km lungime si 80 latime) are munti de peste 2000 de m inaltime, asa cum este cazul lantului muntos din centrul insulei, acolo unde putem admira si vulcanul Agung, situat la 3142 de metri inaltime dar si vulcanul Batur; Daca ne gandim la paduri, acestea constituie o atractie turistica in sine in Bali – aici veti gasi Padurea Maimutelor din Ubud, acolo unde veti intalni atat maimute, care se zbenguie liber din creanga in creanga, dar si statui sau temple care evoca o comuniune fireasca a omului cu natura.
3. Thailanda
Thailanda fascineaza efectiv fiecare turist care ii trece granita atat prin cultura, traditii si obiceiuri cat si prin diversitatea peisajelor si atractiilor turistice. Este dificil sa descoperi Thailanda intr-un singur sejur…insa noi va oferim alternative ca si destinatie exotica pentru sezonul rece.
Thailanda pentru plaje exotice
Daca va planuiti o vacanta in Thailanda, Ko Samui este principala insula a Golfului Thailandei. Plajele extrem de frumoase si ospitalitatea locuitorilor si personalului din locurile de cazare au facut din Ko Samui una dintre cele mai cautate destinatii din intreaga Thailanda atunci cand te gandesti la plaja, rasfat cu fructe de mare si cocktailuri servite in timp ce te bucuri de privelistea oferita de nisipul fin, apa si vegetatia exotica.
Krabi, este destinatia perfecta pentru cei care isi doresc sa evadeze intr-un loc in care sa aiba libertatea de a alege oricare dintre cele 130 de insule dintre care Koh Lanta sau cele sase insule din Parcul National Koh Phi Phi fiind cele mai renumite si totodata cele mai solicitate agentiilor de turism – Ko Phi Phi Don, Ko Phi Phi Le, Koh Yung, Ko Mai Phai, Ko Bida Nok, Koh Pai, Ko Bida Noi.
Peisaje spectaculoase, nisip fin, ospitalitatea specific thailandeza, posibilitatea de a te relaxa si de a te bucura de natura si viata – aceasta este atractivitatea regiunii Krabi, una dintre destinatiile pe care v-o recomandam din toate punctele de vedere atunci cand alegeti sa va petreceti un sejur in Thailanda.
Thailanda pentru iubitorii de cultura si natura
Cea mai cunoscuta atractie turistica pentru iubitorii de cultura este Phetchaburi, in special Khao Wang (Dealul Palatului, cum ii spun localnicii) – acesta este un complex regal care cuprinde palate, temple si alte constructii cu destinatie regala, construite in stil thailandez care se imbina armonios cu stilul chinezesc si cu cel neoclasic occidental, finalizate in timpul domniei regelui Rama IV in 1860; acesta a decis ca aici sa fie palatul sau de vara.
Kanchanaburi reprezinta destinatia preferata de catre iubitorii de natura. Acestia prefera sa vina in aceasta statiune turistica pentru a se relaxa in mijlocul naturii sau pentru a explora atractiile istorice si culturale din imprejurimi. In acelasi timp, Kanchanaburi inseamna posibilitatea de a face plimbari cu barca pe rau, a te distra in curse de water-rafting dar si de a observa elefantii ori de a juca golf.
Thailanda pentru iubitorii de scubadiving si distractie
Satun este o regiune extrem de cunoscuta pasionatilor de natura acvatica. Satun este “casa” Parcului National Tarutao, format din 7 insule dintre care cea mai mare are 152 de kilometri patrati. Flora insulelor, de pe uscat si subacvatica, este deosebit de spectaculoasa – daca pe plaje si pe crestele muntilor (cel mai inalt varf ajungand la 700 de m) admiram vegetatia specifica insulara, in ape vom putea vedea recifele de corali.
Pattaya este poate cea mai atractiva statiune a Thailandei atunci cand ne referim la viata de noapte, insa atractiile de aici depasesc cu mult aceasta “eticheta” care s-a pus pe statiunea situata in Golful Thailandei.
In ceea ce priveste recomandarile noastre pentru plaja, amintim:
- Plaja Jomtien – o plaja cunoscuta, mai retrasa, si care ofera servicii de top. Destinatia este renumita printre surferi in special, dar si printre cei care practica sporturi nautice.
- Underwater World Pattaya – un aquarium care se mandreste cu un tunel lung de 100 de metri, protejat de un plexiglas de 6.5 cm grosime, prin care veti putea admira fauna acvatica.
- Destinatiile tematice – Parcul Elefantilor (Pattaya Elephant Village) si Statiunea Delfinilor (Pattaya Dolphin World & Resort); o atractie de neratat, atat pentru cei mari cat si, in special, pentru cei mici, cele doua destinatii tematice din Pattaya constituie, asa cum spuneam, obiective turistice pentru intreaga familie.
4. Zanzibar
Zanzibar, o destinatie exotica ce se poate vizita in perioada Decembrie-Ianuarie si Iulie-August atunci cand arhipelagul de pe coasta de est a Africii se afla in plin sezon de vara, cu temperaturi ce depasesc cu usurinta 30 de grade.
Dar ce nu stiati despre Zanzibar? Zanzibar este o tara extrem de saraca insa cu un turism infloritor…resorturile luxoase vin in antiteza cu viata simpla pe care o traiesc localnicii. Aici timpul isi pierde din agilitate si totul parca devine mai lent. Nu va ramane decat sa profitati la maximum de viata pe insula, savurand un cocktail pe plaja.
Uitati de graba, aici timpul are o alta dimensiune. Daca vi se face foame va recomandam sa comandati cu ceva timp inainte: zanzibarienii nu stiu ce inseamna un ritm alert de viata.
5. Manila
Manila este capitala Filipinelor, cu un amalgam de influente culturale: spaniole, arabe, chineze sau americane si toti cei care aleg o vacanta in Manila vor fi pe deplin rasplatiti. De ce? In ciuda faptului ca este un oras aglomerat si sarac, filipinezii sunt extrem de prietenosi, venind in intampinarea tuturor dorintelor voastre, astfel incat sejurul vostru aici sa fie de neuitat.
Manila este o alta destinatie exotica pe care o recomandam pentru sezonul rece in special daca va doriti sa traiti pe propia piele cate putin din extremele si paradoxurile acestei minunate destinatii. Temperaturile in aceasta perioada sunt cuprinse intre 29 – 32 de grade Celsius.
Una dintre atractiile cele mai cautate de aici este Fortul Intramuros, nume care se traduce prin „in interiorul zidurilor”. Aceasta este de fapt o fortareata din secolul al XVI-lea ce a reusit sa reziste razboaielor si dezastrelor naturale.
In Golful Manila veti avea parte de cele mai frumoase apusuri, iar dupa lasarea intunericului, petrecerile de pe plaja devin energizante.
Cine nu a auzit de incredibila bucatarie filipineza? O adevarata provocare va fi sa puteti degusta „balut” – oul de rata cu embrion, insa daca nu va doriti astfel de provocari aflati ca filipinezii sunt innebuniti dupa orez si carnea de porc.
5. Dubai
Dubai – un oras construit in desert dar in acelasi timp un oras care s-a ridicat mai inalt, mai semet si mai frumos decat oricare altul in lumea intreaga. Si cum ar fi putut altfel Dubai sa devina cel mai populat oras al Emiratelor Arabe Unite, cu peste 2.5 milioane de locuitori, daca nu prin incapatanarea cu care liderii emiratului au coordonat dezvoltarea urbanistica, economica si turistica, atragand sute de mii de „creiere” din lumea intreaga? Dubai este preferat in orice anotimp, in special in sezonul rece atunci cand temperaturile urca lejer pana la 28 de grade in Ianuarie.
Si, daca va planuiti o escapada in aceast impozant si uimitor oras al Emiratelor Arabe Unite, iata care sunt cele mai importante atractii turistice din Dubai.
Burj Khalifa
Burj Khalifa? Ei bine, pentru inceput va recomandam sa vizitati puntea de observatie de la etajul 124 (undeva la vreo 450 de m inaltime); aici veti avea parte de o vedere 360 de grade, neobstructionata, catre intreg orasul, catre desert si catre ocean. Veti realiza astfel de ce Dubai este cu atat mai surprinzator.
Dubai Mall
Dubai Mall are peste 1200 de magazine si 150 de restaurante, asa ca, daca va permiteti o zi intreaga, dedicati-o in intregime acestei atractii turistice din Dubai. Nu neaparat pentru shopping, desi aceasta este principala atractie a acestui obiectiv turistic, ci mai ales vizitarii celui mai spectaculos aquarium din lume – Aquarium and Underwater Zoo.
Palm Jumeirah
O alta atractie turistica renumita a Dubaiului, una dintre cele mai mari insule artificiale create vreodata si singura in forma de palmier, Palm Jumeirah sfideaza atat pe cei care nu isi inchipuiau in zilele noastre o a opta minune a lumii cat si pe cei care nu credeau ca vreodata insulele pot lua astfel de forme!
Dubai Marina
O zona faimoasa si cunoscuta in special celor care sunt pasionati yachting, Dubai Marina este o zona renumita atat pentru promenada sa pe langa zgarie norii care formeaza peisajul urban cat si pentru frumusetea yachturilor, Dubai Marina fiind casa renumitului Dubai Marina Yacht Club.
Burj al-Arab
Burj al-Arab este una dintre cele mai renumite si usor de recunoscut atractii turistice din Dubai. Categorisit ca fiind un hotel de super-lux, de 5 stele, Burj al-Arab a primit deseori apelativul „singurul hotel de 7 stele din lume”; desi pare senzational, este doar o legenda care, ce-i drept, ajuta mult in promovare.
6. Maroc
Strabatut de patru lanturi muntoase, intre care renumitii Munti Atlas, cu plaje atat la Marea Mediterana cat si la Oceanul Atlantic, si strajuit in acelasi timp de Desertul Sahara, Maroc este un tinut care fascineaza anual milioane de turisti prin frumusetea peisajelor, aride sau luxuriante, prin maretia fostelor orase imperiale si prin ospitalitatea cu care esti intampinat de localnici din desert si pana pe plaje sau aglomeratiile urbane. In plus este o destinatie preferata pentru vacantele de iarna datorita temperaturilor ridicate din sezonul rece. In luna ianuarie de exemplu temperaturile sunt cuprinse intre 20-25 de grade C.
Nu poti spune ca ai vizitat Maroc daca nu ai ajuns in Marakesh unde iti va fi incantat auzul de catre muzicieni traditionali si vei avea parte de spectacole oferite trecatorilor de catre imblanzitori de serpi si acrobati.
Spre deosebire de Marakesh sau Casablanca, Fes este o destinatie unde civilizatia occidentala inca nu a patruns; aici veti gasi autenticul spirit local marocan si, in mod cert, va veti rataci pe stradutele intortocheate ale Fes el Bali (Vechiul Oras). In acelasi timp, tot in Fes el Bali multi dintre turistii care pot suporta mirosul patrunzator aleg sa viziteze vopsitoriile de piele, renumite in intreaga regiune.
Daca va doriti insa sa vedeti cele mai spectaculoase dune de nisip, Erg Chebbi si Erg Chigaga sunt doua “mari de nisip” (erg – mare de nisip) care se formeaza in Sahara marocana. Erg Chebbi este o mare de nisip care se intinde pe 50 de km, langa granita cu Algeria, si care incanta turistii cu dunele inalte de pana la 150 de metri, in timp ce Erg Chigaga este mult mai spectaculoasa dar cu atat mai greu de vizitat, cu dune inalte si de 300 de metri.
Cautati o destinatie calda exotica in sezonul rece? Daca DA, stiti unde ne gasiti – rezervarile le facem noi, bunadispozitie si ospitalitatea le gasiti la destinatie…
Pana data viitoare, zbor lin!:-)
PS: Daca preferati o destinatie calda europeana in sezonul rece, va recomandam Top 5 destinatii calde europene. 🙂 De asemenea, daca doriti sa aflati destinatiile pentru Litoral 2019 pe care vi le-am pregatit, va rugam sa accesati pagina din link.